The unseen side of Miss Laura
” […] Laura Covaci builds for years her artistic universe, blowing life into characters and afterwards giving them freedom to move through the world, incessantly creating, with a rare persuasion, a fascinating mythology and parallel worlds with irrational laws and non-Euclidean geometries. The installations from the Golden Epoch, the humanoid robots and robotic humans, the insects devouring the subversive technologies, the unnamed dolls from the older drawers of the Orphanage series are all born (in pencil, brush, collage, software, nail and porcelain, shells and plastic, acrylic, canvas and photographic paper) without cesarean section when ripened. Afterwards they have been allowed to invade the world, to strengthen and strangle it with their questions and their mystery. […] “
Luna nu mai este, de ceva vreme, singurul satelit natural al Pamantului. Tot pe bolta, dar rasarind in regim diurn, din profunzimi verzi de agurida, mai exista unul care, coincidenta, se cheama tot Luna. Are chipul rotunjor si portelanat, parul hirsut si elegant (eleganta ariciului), trupul fragil, acoperit cu o rochita holbata, iar ochii, ei bine, ochii, despre care gura lumii zice ca ar fi fereastra sufletului, sunt de fapt doua tuneluri stranii la capatul carora licareste ferocitatea unei lumi feerice din alta dimensiune, cu personaje spectrale si peisaje lunar/lunatice.
Luna, domnisoara despre care vorbim, este ultima nascocire a Laurei Covaci, mai precis o fiinta din noosfera, prin venele careia curge tehnologie (a fost plasmuita in ZBrush, un software de modelare digitala in 3D), dar care, daca e sa ne uitam la efigia pe care ne-o propune recenta expozitie a artistei, pluteste prin stratosfera, de unde nazuieste sa ne urmareasca si-n somn, fie calarind intre aripile sfinxului pe care l-a imblanzit (raspunzandu-i la toate intrebarile), fie singura, prin autopropulsare, cum veti vedea in urmatoarele ei aparitii de pe simeze. E o aratare obsedanta, care se insinueaza in subconstient si il manipuleaza in scopuri deocamdata obscure, a carei rotunjime formala, evidenta, este expresia unei indelungate si trudnice rotunjiri de atelier, prin proiecte multiple, anulate, corectate si ratificate apoi dupa severe deliberari. Seamana cu Galateea, dar mai degraba cu Coppelia: e o papusa care a prins viata, care a devenit autonoma, care s-a despartit in termeni cordiali de creatoarea ei si care nu a trecut printr-un botez postnatal, caci s-a nascut avand deja un nume, inscris in propriul ei cod genetic.
Sigur, ce v-am spus, e doar un ghem de sugestii, o poveste posibila din multele pe care Luna le poate spune. Ea, povestea, este inca simptomatica pentru modul in care Laura Covaci isi construieste, de ani buni, universul plastic, sufland viata peste personaje si dandu-le apoi libertatea sa se miste prin lume, creand neincetat, cu o rara putere de convingere, mitologii fascinante si lumi paralele, cu legi irationale si geometrii neeuclidiene. Instalatiile din Epoca de aur, robotii umanoizi si oamenii robotizati, insectele devoratoare, tehnologiile subversive, papusile fara nume din sertarele mai vechiului ciclu Orfelinat, toate au fost nascute (din creion, pensula, colaj, soft, din cuie si portelan si scoici si plastic, din acrilic, panza si hartie fotografica), fara cezariana, la termen, atunci cand s-au copt. Dupa care au fost lasate sa invadeze lumea, s-o intarate si s-o stranguleze cu intrebarile si misterul lor. Lucru pe care galeria AnnArt a stiut sa-l puna perfect in scena, in subtil acord cu intentiile Laurei. Sau ale Lunei, luati-o cum vreti.
Daniel Nicolescu, Igloo Magazine, 2012