Laura Covaci, lady in black
” […] Laura Covaci paints on huge dimensions (2 x 2 m, for example) infinitesimal things: a doll’s kiss, the awry teeth of a mongoloid child, eyes of Old man Copelius, robots of the past or shelves where all our future memories linger. Laura Covaci is probably one of the artists most committed to a forgotten cause: art. It is for this reason that she seems a person who has lost grip of present: while walking on the street she’s not watching her step, but she finds old coins, dried frogs and broken capitals, striving to incorpoate them into her projects, which are increasing branching and full of meaning. […] “
Imbracata cu stil, cu alura distinsa, Laura isi petrece toate sambetele (adica singurele zile in care iese din singuratatea si truda atelierului), jumatate din an, la talciocul bucurestean, unde aduna fleacuri importante pentru viitoarele ei lucrari. Cealalta jumatate si-o ingaduie la Paris, in fata sevaletului, sau a computerului deschis pe Adobe. O perioada a stat la Atlanta si a respirat aerul incarcat al pietei de arta americane, din unghiul colaborarii cu Trinity Gallery. N-a vrut, pana acum, sa expuna in Romania, nu pentru ca e “fitoasa”, ci pentru ca traieste, profund, sentimentul ca, pentru ea, soarele rasare din alta parte. La licitatia “Paris-Bucarest” a realizat cel mai bun scor partidei de vanzari, pentru un pictor contemporan, depasind nume cu prestigiu asezat: 13.000 de euro, pentru o lucrare insecticida/incesticida (pentru lamuriri, cautati pe net). Panza aer un aer halucinant: doi roboti cu statura monumentala si atribute manga se indreapta manios spre o gaza rapusa, cu cap umanoid, care isi contempla olimpian sfarsitul. Lucrarea e in mare masura simptomatica pentru razboiul neindurator pe care artista il duce cu locurile comune si solutiile picturale ieftine. Daca reusiti sa puneti in paranteza subiectul, priviti cu atentie maxima lumea de dincolo de personaje, cufundati-va in reteaua densa, care poate fi, ca in mai toate lucrarile ei, un tablou in sine.
Laura Covaci picteaza pe dimensiuni uriase , (2 x 2 m, sa zicem), lucruri infinitesimale: sarutul unor papusi, dintele anapoda al unui copil mongoloid, ochii lui Mos Copelius, robotii trecutului, sau rafturile in care zabovesc toate amintirile noastre viitoare. Laura Covaci este, probabil, una dintre artistele cele mai devotate unei cauze uitate: arta. E, din aceasta pricina, o persoana care pare ca si-a pierdut aderenta la prezent: cand merge pe strada, uita pe unde calca, si gaseste monede vechi, broaste uscate si capiteluri sfaramate, pe care se straduieste sa le insurubeze in proiectele ei, din ce in ce mai arborescente si mai pline de noima.
La galeria cu care lucreaza acum, “208 Chicheportiche”, situata in buricul targului (care targ este Paris, iar buricul se numeste Saint Germain des Pres), e privita cu ochi plini de incantare: aduce aproximativ 10.000 de euro pentru o lucrare. In ianuarie 2011, va avea din nou o expozitie personala pariziana in care, alaturi de pictura, va expune fotografie si obiect. Criza, necriza Laura merge mai departe. Mult mai departe.
Daniel Nicolescu, The One Magazine, 2010