AnnArt

TEXT DIANA URSAN IMAGINE

Laura Covaci’s travel in time

” […] Laura Covaci’s worlds are strange and familiar at the same time because both are three-dimensional in space and in time, encompassing the past, present and future in a whole. It is as though the artist sits next to a wormhole that allows her to teleport in time and space and contemplate the future in an instant. […] “

Atunci când se scrie despre arta Laurei Covaci se folosesc în mod inevitabil neologisme,  referințe SF și juxtapuneri surprinzătoare de cuvinte, pentru a traduce textual – măcar parțial – abundentul delir vizual al artistei. Laura Covaci lucrează într-o multitudine de medii – de la pictura în acrilic fluo la pictură digitală, fotomontaj, sculptură și instalații cu materiale și obiecte colecționate de ea însăși – prin care transmite vibrațiile captate din lumi și de la ființe situate în alt plan temporal. Timpul personal al artistei nu este linear, curge sinusoidal și îi permite să plonjeze atât în trecut cât și în viitor, în universuri paralele care coexistă în conștiința sa.~Laura Covaci călătorește în timp și arată, reprezintă ceea ce percepe acolo și atunci, prin iconografii coerente dezvoltate în interiorul fiecărei serii de lucrări în parte. Variabile recurente sunt păpușile-copil, roboții-umanoizi, oamenii viitorului, exemplare mai mult sau mai puțin reușite ale avansului biotehnologiei, geneticii și ciberneticii.

Cea mai recentă serie a Laurei Covaci, Cruda feerie, ilustrează fluxul practicii sale artistice originale. Începută în 2011 și expusă în trei etape succesive la Galeria AnnArt, această saga cyberpunk debutează prin instalații-fotomontaj ale unor personaje din trecutul – aproape steampunk – al lumilor accesate ulterior, străbunii fondatori ai viitorului anticipat; continuă prin Fazele Lunii – epopeea fetiței fabuloase Luna – și concluzionează în prezent prin ciclul Desprinderea, expus în primăvara lui 2015.

Corpusul de lucrări reunite în acest ultim capitol (re)prezintă mărturiile concrete ale viziunii futurologice a artistei, lucrate cu mijloacele picturii digitale, într-o perfectă simbioză tehnică-informație-imagine. De-a lungul carierei sale, Laura Covaci chestionează și extinde granițele picturii, atât prin (re)cunoscutele, minuțios-suprarealistele sale lucrări în acrilic fluorescent, prin experimentele grafice, cât și prin modelajul digital 3D. Personajul Luna a luat naștere, sau mai bine spus, a putut să se manifeste prin portalul software-ului ZBrush, care facilitează o tehnică de „sculptare digitală”, combinând modelajul, textuarea și pictura 3D. În fapt, lucrările Laurei Covaci conțin o realitate construită 3D, din care percepem suprafața sa 2D.

Lumile Laurei Covaci sunt stranii și familiare în același timp deoarece sunt tridimensionale atât în spațiu, cât și în timp, înglobând trecutul, prezentul și viitorul într-un tot unitar. Este ca și cum artista s-ar afla în proximitatea unei găuri de vierme care-i permite să se teleporteze în spațiu-timp și să contempleze instantanee din viitor.

Suprapunerea și conviețuirea mai multor planuri temporale se datorează și supraviețuirii trecutului în viitor, prin detaliile obiectelor și personajelor reprezentate, relocate în scenografii transrealiste: perle și puf roz pe fundalul unui peisaj postindustrial cenușiu, noi Madone cu prunci androizi, lăcrămioare în vaze antice de porțelan chinezesc, ultra-nimfe care se joacă cu mici OZN-uri, Lolite înveșmântate în rochii de satin redate cu acuratețe în maniera pictorului olandez Gerard ter Borch, alături de monstruleți suspendați de tavan, cabinetul de curiozități cu rafturi cu mini-oameni și roboți, eleganta doamnă cu trei fețe, vedere panoramică și accesorii turcoaz, hiper-mama care concepe munți de potențiali copii. Toate acestea sunt scene de gen futurologice, care redau avansul civilizației viitorului și totodată plăcerea reprezentării acestor viziuni.

Desprinderea de prezentul mundan se produce într-un spațiu suspendat, decupat, dislocat. Decorurile de fundal ale lucrărilor prezintă fisuri, crăpături către ceea ce este dincolo, precum curbarea, plierea spațiu-timp printr-o gaură neagră. Scenele sunt teatrale, cu spărturi prin care spionează și comunică vizual personaje extrapolate din repertoriul vizual al artei religioase flamande și cu scenografii asemănătoare jocurilor video, cu semnul EXIT vizibil, la îndemână.

În raport cu probabilele mutații, hibridizări și extensii biotehnologice anexate ființei umane în viitor, Laura Covaci rămâne un observator imparțial, care se focalizează pe vedere, dezvăluire, reprezentare. „Arta trebuie să rămână amorală, lipsită de etică.”, afirma ea într-un interviu din 2007, susținând autonomia artistului în raport cu sisteme externe câmpului artistic. Această poziție nu este deloc comodă în contextul artei contemporane, din ce în ce mai implicată în viață și în domeniile sale diverse, dar ea reclamă dreptul legitim al oricărui artist la libertate de expresie și independență creativă, drept câștigat greu de-a lungul istoriei și amenințat în mod constant până astăzi și, în continuare, în prezent.

Diana Ursan, AnnArt curator, 2015