The shockwaves of the bizare
” […] The paintings of Laura Covaci populated by gray figures (often tensed or in trance) and old descendants of Fernand Leger painted on dull backgrounds, in monotone, terne colors, deliberately imitating industrial type dyes, suggests an angst that became, unconsciously, a second nature, but also an alienated eroticism, as nude and embraced bodies rather seem to perform gymnastics, than performing an emotional merge. They need, in order to express their feelings, pipes and elements of the apparatuses referring to outer space, even if, physically, they share the same environment (water, for example) in a possibly amniotic state, from which there is no promise to revive anytime soon. Others, obviously perplexed in unknown environments, adopt uncertain attitudes, testifying an identity crisis, as the woman in the painting Gypsy in New York. […] “
Laura Covaci este o pictorita cu o cariera internationala. Stabilita in strainatate si reprezentata in plan profesional de Trinity Gallery din Atlanta, ea isi imparte existenta intre S.U.A. si Franta. Lucrarile sale, in general de mari dimensiuni, sunt variante “obsesionale” ale unui subiect. Astfel de serii sunt Surrealism proletar, Piscine, In parc, Iubirea sau disectia sufletelor (pe un motiv din proza lui Thomas Mann) si, in fine, ciclul in desfasurare intitulat Erotism si industrie.
Tablourile Laurei Covaci, populate de figuri cenusii, tensionate ori in transa, descendenti indepartati ai lui Fernand Leger, pe fundaluri in culori terne, monotone, imitand voit vopsirea de tip industrial, sugereaza o angoasa devenita, inconstient, a doua natura, dar si un erotism alienat, caci trupurile nude, imbratisate, par mai degraba sa execute figuri gimnaste decat sa realizeze fuziunea afectiva. Ele au nevoie, pentru a-si exprima sentimentele, de tevi si elemente ale unei aparaturi cu trimitere la spatiul extraterestru, chiar daca, in plan fizic, impartasesc acelasi mediu, de pilda apa, intr-o posibila stare amniotica, din care nu promit sa renasca prea curand. Altele, vadit perplexe in medii necunoscute, adopta atitudinii incerte, marturisind o criza identitara, ca femeia din tabloul “Tiganca la New York”.
O furtuna cumplita pare sa fi rapit interioritatea vag conturata a personajelor, lasandu-le sa viermuiasca in chip de zombies sofisticati peste tot unde exista viata mondena. Terase, acoperisuri, piscine, parcuri, cabinete medicale, orice spatiu extravert si rece, constituie asadar ambianta ideala pentru misunarea cohortelor de creaturi vide, stuporoase, care si-au pierdut simtul identitatii umane. Chiar si asa-zisele lor extaze sunt autiste, dominate de ego. O critica sociala acerba, voluntara sau nu, poate doar constatativa, se degaja din imaginile dure, incifrate, prin care pluteste un aer apocaliptic si incontinuare amenintator ori o adiere de umor macabru. Sunt lucrari in care cate un cangur vigil, catarat pe spatele unei letargice baigneuse intruchipeaza, pentru privitor, o adevarata oaza de …umanitate.
Picturile Laurei Covaci isi merita titlul de fictiuni intrucat, lipsite de tezism, ele capteaza plasticitatea adesea intr-un mod insolit (nudul este, in orice ocazie, preferat, femeile n-au par pe cap, din ratiuni de expresivitate), dorind sa creeze o unda de soc, la care contribuie si aplecarea fireasca spre stranietate a acestei autoare atat de imaginative. Ea are si zeci de desene halucinante care vor sa umanizeze, imaginar deocamdata, orasul New York, impanzindu-l cu edificii in forma de corpuri umane invesmantate exuberant. E de asteptat ca acest artist puternic, care a luat viata pieptis, sa ne uimeasca si pe mai departe.
Daniel Nicolescu, The Sunday Newspaper, 2005