Why is it recommended to avoid Laura Covaci
” […] Look into the more still pools of water in Laura’s work and experience the hypnotic effect of a vortex of maelstrom strength . Through this deadly funnel one can reach the afterlife . However, your return is never guaranteed. […] ”
Experientele suprarealiste si intalnirile magice sunt, de multa vreme, cafeaua de dimineata a Laurei Covaci. Cand cetatenii planetei alunga spaimele noptii si vedeniile nelinistitoare ale aurorei, se spala pe dinti si pornesc in ritm voios la slujba, ea prinde sa se dezmeticeasca la irealitate si convoaca, in regim diurn si de maxima solaritate, cortegiul unor viclene si sulfuroase nazariri, cu care conserva legaturi cu un inalt grad de periculozitate. Creaturile ei cu aparenta amabila au, de fapt, atitudini scandaloase, privite pe furis cearta bunul simt, iar contemplate indelung zguduie ratiunea. A sta in preajma lor e un (infarct)act de bravura, si contine doza de risc pe care o presupune orice experienta-limita.
In grupul celor patru muschetari care au zgaltait universul romanului (“the fabulous four” – Jonathan Frazen, David Foster Wallace, Rick Moody si Donald Antrim), cel din urma, probabil cel mai zanatec, a produs recent un op, “The Verificationist”, in care mi s-a parut ca regasesc un mecanism de soc familiar Laurei Covaci. Intr-un mediu comun – un bistro unde se servesc clatite – Tom, personajul principal, isi invita la masa prietenii, ca sa scape de melancolie si porniri suicidale. Taclalele amicale a la Pancake House sunt un bun prilej de analiza spectrala a Americii, de exercitii de critica a spatiului social si mental dereglat al lumii moderne. In plin taifas, Tom incepe sa leviteze si, pret de mai multe pagini, pluteste in deriva ca un zeppelin printre clatite, prieteni si zarva localului. Ba, mai mult, antreneaza in zborul lui spontan si o biata ospatarita. Ce nu reuseste in acest delir neasteptat, e sa care dupa el si cititorii. Lipitura e prea evidenta. Multe dintre personajele Laurei Covaci au aceleasi probleme gravitationale ca si Tom. Se inalta printre lucruri care se scurg din vazduh, fara lirismul vaporos al indragostitilor lui Chagall si, ceeea ce mi se pare cu adevarat important, neexperimentand o conditie vremelnica. Imponderabilitatea lor esentiala (fie ca ratacesc prin tarii, fie prin apa unei piscine, fie ca se adulmeca prin zapada unui parc) tine de firescul unei umanitati revelate si credibile, dureros neangelica. Ne antreneaza convingator in aceasta planare anxioasa si ne corup, cu o rara subtilitate, credintele in adevarul-adevarat si in frumosul-frumos. Actuala lume de fantasme a artistei e rodul unor decantari succesive, a unor renuntari – operate cu incrancenarea eremitilor – la fastul cromatic si exuberanta liniei, la argumentul expresionist al tipatului. Regulile acestei planete plastice sunt, in planul atitudinii, tacerea si soapta asurzitoare, iar in planul culorii, recursul la nuante de diferente infinitezimale. Falsa imobilitate statuara a personajelor din ultimele sale cicluri picturale descrie pulsiuni insuportabile si ia peste picior gaselnitele devenite poncife ale suprarealismului magrittian, cu petele sale de sange de pe fruntea busturilor de gips. Laurei Covaci ii e groaza de explicit, intr-o lume pe care o doreste explicit figurativa. Oamenii sai au o carnatie aproape abstracta, obezitatea lor, figurata in grayscale, le ascunde muschii si bufeurile hormonale, dar chipurile lor stranii sau gesturile lor pervers vatuite prevestesc, fara sa arate vreodata, dezlantuiri senzuale maladive.
Se cuvine adaugat ca neobisnuitul contamineaza si dimensiunile panzelor sale, uriase uneori: 2 x 2,5 m. Inspaimantatoare este insa adancimea lor. Uitati-va in apa celei mai neclintite piscine a Laurei si veti trai efectul hipnotic al unui vartej de taria Maelstromului. Prin palnia lui mortal-ademenitoare puteti ajunge in lumea de dincolo. Iar intoarcerea nu va este vreodata garantata.
Daniel Nicolescu, Igloo Magazine, 2003